Zile fripte

Da, am niste zile fripte. Poate parea dubios, avand in vedere ca afara e frig de crapa pietrele -- asa se zice, da' io nu vazui nici una -- si cum am o MARE problema acum, va voi spune o poveste scrisa de mult, dar la care tin si mai mult, tocmai acum...

Ultimul bărbat de pe Terra


Anul X, an apocaliptic. O imensă cometă, apărută din senin, a lovit Terra. Pretutindeni, cenuşă şi ruine. Din cotloane ascunse, de sub dărâmături, ies supravieţuitorii. Coşmarul viu e populat de şobolani, ceva câini, pisici, un papagal ieşit dintr-o colivie ascunsă într-un adăpost subteran. De undeva, de nicăieri, plânge o copilă cu rochiţa sfâşiată. O femeie cu chipul desfigurat, cu o mână inertă, se apropie de ea. Cometa a lovit de parte în vest. Acolo nimic nu mai mişcă. Dar femeia şi copila nu ştiu asta. Ele nu mai ştiu nimic. Le stăruie în memorie doar ideea că pe acolo erau înainte oameni, că ele sunt fiinţe umane, că sunt femei. Şi unde sunt Ei, ei care le-au adăpostit, care s-au luptat pentru ele? Ei, bărbaţii, cei mereu puternici? Nu se văd nicăieri…şi-i pustiu…şi-i fierbinte…şi înfricoşător.
Mai sunt oare? Da! Mai este unul! Pe întreaga planetă, de sub cenuşă, un chepeng se dă de-o parte şi apare EL: înalt, ţanţoş, complet nevătămat. Nu se ştie cum şi de ce, dar pe el nu l-a atins suflul exploziei. Doar el ştie, el ştia de mult. Toţi l-au crezut nebun şi l-au hulit, dar el şi-a construit adăpostul subteran, a lucrat la el de când era un flăcăiandru şi acum a răsărit puternic, încrezător, el, singurul bărbat de pe Terra. A ieşit în cercetare: vede şobolanii, vede câinii, vede femeia şi copila, ruinele, cerul cenuşiu. Vede cum apar, de ici de colo, femei mutilate, femei speriate, femei nebune, femei şi numai femei. El este singurul bărbăt. Nu e încă sigur. Merge mai departe şi în jur vede doar ruină, cenuşă, animăluţe şi femei, doar femei. Trec zilele, trec kilometrii. Nicăieri bărbaţi. El e singurul dar nu ultimul de pe planetă; sunt atâtea femei; va avea fii; el e puternic, femeile sunt slabe, rănite, înnebunite de groază. E lumea lui, el e stăpânul. În buncărul lui, la 500 de metrii sub pământ are tot ce îi trebuie pentru 10 ani, chiar 20 de ani. Natura îşi va reveni, va ieşi de sub cenuşă iar el are timp să aştepte. Se simte un Adam cu foarte multe Eve. Chiar mai mult decît un Adam. E un semizeu, va fi poate chiar un zeu pentru femeile lui, căci acum toate sunt femeile Lui.
Sau…poate va fi o lume fără bărbaţi, căci în megalomania lui a păşit într-un hău ascuns de cenuşă şi ruine şi ZEUL s-a zdrobit undeva în abisul propriei lumi.