NOAPTEA

Noaptea e lungă şi grea şi pustie,
Nu sunt nici nori, nici vântul n-adie,
Ochii lor dorm, trupul li-i moale...
Mie mi-i dor şi mi-i chin şi mi-i jale.
Urâtul m-apasă, pustiul mă strânge,
Iar lumea din mine tot plânge şi plânge.

Noaptea e albă şi gri şi albastră.
În alte odăi râd flori în fereastră;
Mie-mi rânjeşte luna-ntr-un colţ
Şi-mi fură din viaţă tot câte-un boţ,
Lumina mă-ngheaţă, tăcerea m-neacă,
Disperarea îşi trage spada din teacă.

Noaptea-i ba rece, ba e fierbinte,
Singurătatea-şi arată tot câte-un dinte.
Stelele lucii în zare se pierd
Braţe de beznă gându-mi dezmierd
Vântul mi-aduce parfumuri de moarte
Însă a mea…e încă departe.

Otravă e noaptea, rea şi sălcie.
Flori de cenuşă Hecate-mi dă mie.
Teama e iarba ce-mi creşte în glastră
Iar groaza-i petala cea mai măiastră
Sinistrul îmi este tovarăş de drum,
Sufletu-mi simt un munte de scrum,
(iar dracul în taină-mi mai trage un pumn).

De plumb este noaptea şi infinită,
truda îmi pare acum nesfârşită.
Se-nşală cumplit cel ce crede că vreau,
departe de viaţă, de vorbă cu moartea să stau.
Vreau doar tăcerea tăcere să fie,
Pacea adâncă în mine să-nvie