JUDECATA

Viata … Moarte … Numai mortii stiu daca e adevarata vreuna din ele.
Dumnezeu … cine e El? Nici nu mai stiu cine m-a dezamagit. Toate credintele ... tot in ceea ce speri, crezi, astepti, toate te pot dezamagi.
Ca posesor suprem a toate, Dumnezeu te poate dezamagi cel mai tare.
El mi-a dat Speranta. El mi-a dat credinta ca pot fi SI EU fericita. Si tot El mi- luat-o ...
Marele Calau. Cel ce ucide El singur ceea ce da. Marele Inchizitor. Cel ce te judeca pentru pacatele ce le faci in numele Lui. Marele Comic. Cine, mai mult ca El, poate rade de tine mai bine, tu, omul stupid. Marele Medic. Te vindeca doar pentru a te face capabil sa o iei de la capat, cu drogul Sperantei injectat adanc in sangele Fiintei tale. Te face sa te simti MAI BINE doar pentru a simti si mai acut durerile Vietii, nu ale Mortii.
Ce e Moartea? De ce o uram? Ii vedem pe multi plecand senini si totusi, ne temem cumplit de EA, mai rau ca de Dracul, care are sadismul de a te chinui in Viata. Te chinuie si dupa? Poate, dar n-ai de unde sa stii. Si cu asa perspectiva, ce rost are sa mai speri?
Nebuni, nebuni sunt oamenii, mai ales cei cititi, inteligenti, care vad, si simt, si intuiesc. Cu toti porii larg deschisi, ai trupului, ai mintii, ai spiritului. Si totusi, neaga ca ar putea fi MAI BUNA Moartea. Nu Viata.
Iisus ... cine a fost El? A spalat pacatele Lumii. Dar priviti! Pacatosii o duc rau, sufera pentru pacatele lor. Martirii, credinciosii o duc rau, sufera pentru a fii EXEMPLE ale credintei lor. Sfintii din ceruri ... Pha! Pai astia o duc cel mai rau, huliti de toata lumea in zilele zilelor, dar viclean sarbatoriti in Zilele Sfintilor: ale nasterii lor, ale martiriului lor, ale mortii lor, ale inaltarii lor, ale canonizarii lor. Biete icoane si biete statui, bieti vitei de aur, de ghips si de marmura, purtati pe umeri de vajnici pacatosi, in procesiuni pioase in care toti si toate susotesc de cele lumesti, cu gandul la ale lor si la ospatul cel mare DE DUPA, marea bucurie a crestinilor, a islamicilor, a budistilor, a paganilor de toate credintele. Chiar si a ateilor, care de sarbatori sunt „mai credinciosi” ca oricare, incepand direct cu festinul si sarind „elegant” peste spectacolul inchinarii, prosternarii, adorarii.
Traiasca Moartea! Traiasca rachiul! Vie Desfraul! E Paste. E Craciun. E Ramadan. E Hannuka. E ziua Shambalei. Si parca toti, iesiti din Valhala, sunt fericiti. Fericire = Endorfina. Endorfina = desfrau, adrenalina si „iubire vesnica” pana maine in zori.
Ce bine-i de Om sa creada in Zei!!!